Pompierii arădeni vor desfăşura marţi, în municipiul Arad, un exerciţiu complex de intervenţie cu forţe în teren, tema acestuia fiind protecţia popula...

Senatorul Constantin Traian Igaș: „PSD se face că nu vede facturile umflate la energia electrică”
Senatorul Constantin Traian Igaş a afirmat, într-un comunicat de presă, că PDL a decis, cu sprijinul PNL, inițierea unei comisii de anchetă parlamenta...

Judokanii arădeni, pe cele mai înalte trepte ale podiumului (FOTO)
Şcoala arădeana de judo e pusă din nou în valoare prin cucerirea a două titluri de campioni naţionali la categoria U-14. Astfel, la Bacău, judokanii a...

Fuziunea dintre PNL şi PDL, la Arad: Ca să se „înghită” mai uşor, foştii adversari au dat pe gât câteva pahare şi o tocană! (VEZI FOTO)
Pedeliştii şi liberalii arădeni au „fuzionat”, vineri, în cadrul unui bairam prilejuit de o reuniune a reprezentanţilor PDL din localităţile Colegiulu...

„Unde duce școala?” – audiere publică la Școala Gimnazială nr. 5 din Arad
„Unde duce școala?”, o întrebare la care elevii, profesorii, părinții, agenții economici încearcă să răspundă. Pentru ce ne pregătește școala? Avem sp...

Se reiau licitaţiile pentru reabilitarea liniei ferate Curtici – Simeria
CFR a anunţat reluarea licitaţiilor în vederea reabilitării a 141,3 kilometri de cale ferată, pe traseul CF Frontieră – Curtici – Simeria. În valoare ...

Municipalitatea va achiziţiona şase vagoane Imperio Eco de la Astra Vagoane Călători
Primăria Municipiului Arad a semnat, vineri, contractul de achiziţie a şase tramvaie noi, cu finanţare prin credit acordat de Banca Europeană pentru R...

Administraţiile publice din 17 localităţi arădene au primit bani pentru drumuri, apă şi canalizare (FOTO)
Reprezentanţii a 17 localităţi din judeţ, între care şi municipiul Arad, au semnat vineri, la Consiliul Judeţean, contractele de finanţare pentru infr...

Guccifer a fost INCULPAT şi în SUA, pentru că a spart conturile familiei Bush
Hackerul arădean „Guccifer”, cunoscut şi ca „Micul Fum”, a fost inculpat şi în Statele Unite ale Amercii, pentru că printre victimele cărora le-a spar...

Flavius Măduţa: „Reducerea CAS se poate face fără să se introducă noi taxe sau să se majoreze taxele actuale”
Guvernul Ponta a anunţat ferm decizia de reducere contribuţiilor de asigurări sociale cu 5% începând cu luna octombrie. În Parlament va ajunge un proi...

Centrul Cultural Judeţean Arad găzduieşte evenimentul „Manifest pentru sănătatea pământului”
Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Inițiativa Ecologistă Europeană și Pro Familia organizează cea de-a doua ediție a evenimentul...

Patronatul Român va da în judecată ENEL şi ANRE, solicitând restituirea sumelor încasate ilegal de la agenţii economici
Patronatul Român a anunţat că va demara o acţiune judecătorească împotriva furnizorului de energie electrică ENEL SA şi a Autorităţii Naţionale de Reg...

Percheziţii la locuinţele unui arădean bănuit de comiterea de infracţiuni privind regimul armelor şi muniţiilor
Poliţiştii arădeni au efectuat, joi, două percheziţii la locuinţele unui bărbat, bănuit de comiterea de infracţiuni privind regimul armelor şi muniţii...

Reprezentanţi ai administraţiei şi societăţii civile din Arad şi a celei din Gyula au format o asociaţie comună
În urma numeroaselor contacte ce au avut loc în ultimii ani, reprezentanți ai societății civile din orașele înfrățite Gyula și Arad au decis, în acest...

Gheorghe Seculici: „Alegerea lui Mihai Daraban în funcția de președinte al CCIR, un pas înainte pentru sistemul Cameral”
Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, a participat, vineri, 6 iunie, la Adunarea Generală a Me...

Tăriceanu se întâlneşte la Timişoara cu reprezentanţi ai PNL Arad
Călin Popescu Tăriceanu, care a înfiinţat, joi, „Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale”, se întâlneşte azi, la Timişoara, cu adep...

S-a intrat în linie dreaptă pentru Preselecţia Miss Arad 2014!
Ultimele pregătiri sunt în toi pentru Preselecţia concursului județean Miss Arad, care va avea loc vineri, 13 iunie 2014, atunci când cele mai frumoas...

Marin Lupaş: „Soluţia reducerii costului cheltuielilor de întreţinere este la Gheorghe Falcă”
Într-un comunicat de presă, PSD Arad îi reaminteşte deputatului Claudia Boghicevici (PDL) că partidul din care face parte s-a opus în fiecare an reduc...

Florin Tripa (PSD): „Cei de la PDL au atins în acest an culmea politizării administraţiei locale”
PSD Arad condamnă, într-un comunicat de presă, demagogia reprezentanţilor PDL care contestă modul în care sunt alocaţi banii pentru dezvoltare locală ...

Cionca cere respectarea promisiunilor din programul de guvernare
Recent, la iniţiativa vicepremierului Liviu Dragnea, a fost iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind proiectele de finanţare locale. Prim-vi...

Punct şi de la capăt: Terminalul Cargo al Aeroportului Arad va fi transformat în terminal de pasageri
Se conturează un nou început pentru Aeroportul Internaţional Arad. În cursul zilei de astăzi a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucr...

Păgubiţii Dacia îsi pot recupera banii de la BRD: Aflaţi ce paşi trebuie să urmeze!
Persoanele fizice care au depus bani la CEC după 22 decembrie 1989 pentru cumpărarea unui autoturism Dacia şi pe care i-au transferat ulterior la BRD ...

Zeci de persoane dispărute au fost depistate de poliţiştii arădeni
Poliţştii arădeni au reuşit să depisteze aproape toate persoanele date dispărute anul acesta. De la începutul lui 2014 şi până în prezent, au fost ses...

Ionel Drăgănescu, de la Direcţia de Sănătate Publică, declarat INCOMPATIBIL de ANI
Ionel Drăgănescu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Int...

Cu toţii la Lugoj! Apelul Suporter Club UTA către arădeni
Suporter Club UTA face un apel la microbiştii arădeni să însoţească echipa la Lugoj, unde sâmbătă se va disputa barajul pentru promovarea în Liga a II...