Se suspendă susținerea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere în zilele de miercuri. Începând cu data de 23 noiembrie, la nivelul S...
Rețelele de distribuție a energiei electrice din Sebiș, Bârsa și Buteni vor fi modernizate
Rețelele de distribuție a energiei electrice din Sebiș, Bârsa și Buteni vor fi modernizate. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a s...
Un parc ce se întinde pe aproape cinci hectare a fost inaugurat la Pecica (FOTO)
Orașul Pecica are o nouă zonă de agrement, realizată de administrația locală din fonduri europene. Parcul a fost inaugurat miercuri, 16 noiembrie, în ...
Atenție mesaje false în numele ANAF. Nu le deschideți!
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atenționează asupra unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care con...
Despre cei ce luptă cu focul. Ei sunt cei care nu renunță până nu spun: „Misiune îndeplinită!”
Ei sunt cei care nu renunță, cei care chiar dacă muncesc în fum, foc, căldură și umezeală știu că misiunea lor este de a salva și de a face bine. Asta...
Mihai Fifor: „Propunerea PSD de majorare a salariului minim se adresează în primul rând salariaților cu venituri mici din mediul privat”
Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, afirmă că propunerea PSD de majorare a salariului minim se adresează în primul rând salariaților cu veni...
Laptopuri pentru studenții UAV cu burse sociale
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a oferit studenților beneficiari de burse sociale laptopuri pentru a facilita accesul la instrumentele digitale ...
Carte lansată la UVVG Arad în cadrul unui proiect derulat de Facultatea de Științe Juridice
Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, prin Asociația pentru Cultură, Educație și Tineret ,,Vasi...
Caracatița care ține UTA captivă. Iată schema îmbogățirii pe spatele „Bătrânei Doamne”
Dacă cineva mai are dubii asupra cauzelor care au condus la dezastrul în care se zbate clubul fanion al Aradului iată schema prin care unii (puțini!) ...
Imobil ÎN FLĂCĂRI în județul Arad. UPDATE: Două ore de luptă cu focul (GALERIE FOTO)
Un imobil a fost cuprins de flăcări în această seară în județul Arad. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, este vorba despr...
Accident rutier pe DN7, între Arad și Pecica
Circulația rutieră s-a desfășurat, marți dimineața, pe DN7, între Arad și Pecica, cu dificultate. Traficul a fost parțial blocat în urma producerii un...
Număr foarte mare de cazuri de diabet, diagnosticate la Arad
Peste 1.500 de cazuri noi de diabet au fost depistate la Arad pe parcursul anului 2021. Datele prezentate de Direcția de Sănătate Publică Arad, cu oza...
Incendiu pe autostrada Arad – Nădlac. Un autotren a ars aproape în totalitate
Un autotren a luat foc, luni seara, pe Autostrada A1, în apropiere de Arad. Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit de urgență în data de 14 noiemb...
Sechestru pe Casa Sindicatelor. ANCCSR are datorii la Primăria Arad de aproximativ două milioane de euro
Primăria Arad a anunțat că a dispus executarea silită în cazul Casei Sindicatelor pentru o sumă restantă care se ridic la aproximativ două milioane de...
Un tânăr și iubita acestuia, amenințați pe stradă cu pistolul de un bărbat gelos (FOTO/VIDEO)
Un tânăr de 23 de ani și iubita acestuia au trăit clipe de groază duminică, un bărbat i-a amenințat cu un pistol. Incidentul a avut loc pe o stradă di...
Intervenţie la înălţime pentru salvarea unui bărbat rămas blocat la etajul unei case în construcție
Pompierii arădeni au intervenit astăzi pentru salvarea unui bărbat rămas blocat la etajul superior al unei case aflată în construcție. Incidentul a av...
Atenție șoferi! Restricții de circulație pe Autostrada Arad – Timișoara
Pe Autostrada A1 sensul de mers Nădlac – Arad – Timișoara – Deva (calea 2), în județul Timiș, vor fi restricții de circulație în perioada ...
Femeie salvată de pompieri din casa cuprinsă de flăcări
Un incendiu a avut loc luni dimineața la o casă situată pe strada Rozelor din municipiul Arad. Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu o autospe...
Alumni UVVG Arad. Alina Mangău (Hadded): „Nu vă fie teamă să luptați pentru ceea ce vă doriți”
Alina Mangău (Hadded), sau Ali, cum o alintă prietenii și apropiații, este alumni la puterea a 3-a. A absolvit trei specializări din cadrul Universită...
Mihai Fifor: „În 2024 Nădlacul va fi social-democrat”
Deputatul Mihai Fifor afirmă că în 2024 orașul Nădlac va avea primar social-democrat. „Am fost azi cu toții bucurosi să îi urăm bun venit, alături de ...
Valorile Aradului promovate printr-un proiect realizat de Colegiul Național „Moise Nicoară”
Colegiul Național „Moise Nicoară” își propune realizarea unui proiect prin care să promoveze valorile Aradului, cultura, istoria, tradițiile și potenț...
UTA – FC Voluntari: 1 – 1. VIDEO: Rezumatul partidei, declaraţii după meci
UTA a remizat pe teren propriu cu FC Voluntari, după ce a fost condusă din primul minut de joc. Susţinuţi frenetic din tribune, băieţii lui Laszlo Bal...
O femeie din județul Arad și-a pierdut viața într-un incendiu
O femeie din județul Arad și-a pierdut viața într-un incendiu. Incendiul a avut loc sâmbătă în jurul prânzului. Pompierii militari arădeni au fost sol...
Peste o sută de șoferi amendați pentru viteză în doar câteva ore
Peste o sută de șoferi au fost amendați pentru viteză în doar cîteva ore. Polițiștii arădeni au desfășurat, în data de 11 noiembrie, în intervalul ora...
Bunătate și lumină. Elevii Școlii Gimaziale „Aurel Vlaicu” l-au sărbătorit pe Sfântul Martin
Paradă spectaculoasă pe străzile Aradului. Sute de copii însoțiți de profesori, părinţi și bunici au participat, vineri seara, la Parada Lampioanelor ...
















