Deputatul Dorel Căprar, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad, apreciază într-un comunicat de presă că orice om de bună credinţă a fost pe depli...
SEMNAL DE ALARMĂ/ Cariile dentare afectează aproximativ 90 la sută dintre copiii din România
Aproximativ 90% dintre copiii din România sunt afectați de cariile dentare iar o igienă riguroasă, din păcate, nu este întotdeauna suficientă, arată o...
Elevii social-democraţi, în vizită la secţiile de pediatrie ale Spitalului Judeţean
Cu ocazia zilei de 1 iunie, reprezentanţii Ligii Elevilor din PSD au făcut o vizită secțiilor de pediatrie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență. ...
ATAC la PREFECT! Iustin Cionca: „Dansează” după cum „cântă” PSD
Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a declarat într-o conferință de presă că prefectul Cosmin Pribac nu-i reprezintă deloc pe cetățenii ju...
SCANDALOS/ Cum PRĂPĂDEŞTE Centrul Municipal de Cultură BANII ARĂDENILOR
Consilierul municipal Marin Lupaş (PSD) a solicitat celor de la Centrul Municipal de Cultură „un raport detaliat al cheltuielilor legate de Festivalul...
Judecătoriile Chişineu-Criş şi Gurahonţ, salvate de parlamentarii PSD
Senatul a respins definitiv iniţiativa de desfiinţare a judecătoriilor din Chişineu-Criş şi Gurahonţ. Anul trecut, Camera Deputaţilor a respins acest ...
Senatorul Constantin Traian Igaş: Cadastrarea gratuită are zero sprijin din partea PSD
Cadastrarea gratuită are zero sprijin din partea PSD la bilanțul a trei ani de guvernare iar viitorul este sumbru, afirmă senatorul Constantin Traian ...
Deputatul Claudia Boghicevici condamnă „dezastrul PSD din domeniul muncii și protecției sociale”
Deputatul liberal Claudia Boghicevici a făcut o radiografie a măsurilor luate în domeniul muncii și protecției sociale în cei 3 de guvernare Ponta, ce...
PSD Arad: „Tinerii nu sunt marfă electorală”
Recent anunțatul proiect de lege al PNL prin care s-ar reglementa modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale pentru tinerii între 16 și 35 de a...
Bilanţ pentru PSD, la trei ani de la preluarea guvernării. Ce spune deputatul Dorel Căprar
Deputatul Dorel Căprar le reaminteşte arădenilor că, în urmă cu trei ani, pe 27 aprilie 2012, guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu era demis prin...
A fost lansată petiţia „Salvaţi drumurile judeţene de incompetenţa PNL”
Consilierii judeţeni ai PSD au lansat o petiţie publică, „Salvaţi drumurile judeţene de incompetenţa PNL”, prin care cer Consiliului Judeţean Arad mai...
Deputatul Dorel Căprar: PSD susţine revizuirea Constituţiei
PSD a propus la consultările de la Cotroceni un calendar pentru revizuirea Constituţiei, lucru abordat de deputatul Dorel Căprar într-un comunicat de ...
Social-democraţii arădeni, alături de zeci de familii nevoiaşe
O echipă a PSD Arad a desfăşurat marţi o acţiune caritabilă în judeţ, în preajma sfintelor sărbători pascale. Social-democraţii au ajutat peste 80 de ...
ESTIMĂRI/ PSD bate pasul pe loc, PNL în uşoară scădere. CE PROCENTE AU cele două partide
Spectacolul jalnic pe care-l oferă politicienii români le crează probleme celor mai importante două partide din România: PSD şi PNL. Astfel, PSD nu re...
PSD: Primarul Falcă recunoaşte că a greşit în privinţa zonei comerciale a ştrandului „Neptun”
Ieşirea publică a primarului Falcă referitoare la „regândirea ştrandului este o recunoaştere a faptului că a greşit când a perceput un bilet de acces ...
Consilierul judeţean Alin Hârlău: „Banii arădenilor au ajuns pomeni electorale ale PSD”
Întocmirea Bugetului de stat şi văduvirea judeţului Arad de circa 45 de milioane de lei, după cum susţin reprezentanţii PNL, continuă să creeze reacţi...
PSD anunţă că se pregăteşte o reducere a TVA începând din iunie
Guvernul Ponta intenţionează să devanseze încă din iunie reducerea taxei pe valoarea adăugată, urmând să stabilească dacă va fi diminuată cota standar...
Dorel Căprar, despre Ioan Şcheau: „Nu reprezintă nimic pentru PSD şi pentru pesedişti” şi „a obţinut un mandat de deputat la loz în plic”
Disputa publică dintre Nicolae Ioţcu şi Ioan Şcheau pe marginea preluării de către primul a funcţiei de preşedinte al PSD este de-a dreptul hilară, ar...
PSD: „Ioţcu este supărat că nu mai are la dispoziţie fonduri pe care să le împartă clientelar”
Nicolae Ioţcu a anunţat pornirea unei campanii politice deghizate sub forma unei petiţii semnate de cetăţeni, consideră reprezentanţii PSD Arad, cu re...
Claudia Boghicevici: „Mă alătur comunității academice în a cere PSD să nu pună pe butuci cercetarea românească”
Deputatul liberal Claudia Boghicevici avertizează asupra riscului ca domeniul cercetării din România să fie pus pe butuci, în condițiile în care major...
Igaş: „Românii vor putea vedea cu ochiul liber care este diferenţa reală şi cruntă dintre PNL şi PSD!”
În ultimii ani, Parlamentul României a devenit una dintre cele mai detestate şi criticate instituţii publice de către cetăţeni. Pe lângă faptul că maj...
Noi CRITERII de INTEGRITATE! Deputatul Dorel Căprar consideră că PSD e mai puternic după Consiliul Naţional
Consiliul Naţional PSD, întrunit vineri şi sâmbătă la Bucureşti, a luat o serie de decizii importante. Printre acestea, alegerea unui nou preşedinte, ...
Mesajul PSD Arad cu ocazia Zilei Naţionale a Asistenţei Sociale
PSD Arad transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, un mesaj de felicitare tuturor celor care muncesc în domeniul asistenţei sociale. „Ziua ...
Mircea Purcaru: „La alegerile din 2016 rezultatele aşa zişilor liberali vor fi catastrofale”
Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, consideră că mediul de afaceri a reacţionat pozitiv faţă de noul Cod Fiscal promovat de către Guvernul Victor Po...
Florin Tripa: Susţinem investiţiile bine gândite în Ineu
PSD Ineu reacţionează, într-un comunicat de presă, ca urmare a scandalului iscat după ultima şedinţă a Consiliului Local din oraş, când mai mulţi cons...