Președintele PSD Arad deputatul Mihai Fifor precizează că social-democrații au rezolvat principala problemă a românilor, stopând creșterea prețului la...
Fals polițist reținut pentru înșelăciune. Cum proceda (VIDEO)
Un bărbat care se dîdea drept polițist a fost reținut pentru două infracțiuni de înșelăciune. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în da...
Alarmele vor suna la Arad timp de mai multe zile. Cetățenii, îndemnați la calm
Primăria Arad anunță că în perioada următoare vor fi efectuate lucrări de mentenanţă şi verificare a sistemului de alarmare publică. În perioada următ...
Ce artiști vor urca pe scenă la ediția din acest an a Festivalului Berii
După succesul de care s-a bucurat anul trecut, Festivalul Berii revine și anul acesta cu o ediție care se anunță cel puțin la fel de reușită ca cea de...
Unde puteți duce uleiul folosit și primi în schimb unul proaspăt
Campania „Colectăm uleiul folosit” va ajunge în Arad. Arădenii vor primi ulei proaspăt în schimbul celui folosit. La patru ani de la lansare, Carrefou...
CJA caută soluții pentru eficientizarea energetică profundă a Spitalului Județean Arad
Consiliul Județean Arad caută o soluție eficientă de economisire a energiei pentru Spitalul Județean și pentru noul Complex Matern-Pediatrie. „Suntem ...
Circulaţia tramvaielor, SUSPENDATĂ într-un mare cartier al Aradului
Compania de Transport Public Arad anunţă că, în data de 28 iunie 2023, în intervalul orar 9 – 13, va suspenda circulația tramvaielor pe tronsonul Podg...
Imaginile dezastrului produs de viitură (FOTO + VIDEO)
Autoritățile continuă intervențiile în zona afectată de viitura de ieri. Astfel, pompierii Detașamentului Sebiș continua misiunile de intervenție în z...
Pita de Pecica a obținut recunoaștere Europeană, este Produs IGP
Pita de Pecica a devenit produs de origine protejată, cu indicații geografice protejate (IGP). În cursul lunii iulie urmează înregistrarea denumirii „...
Șofer prins gonind pe Autostrada A1 Deva – Nădlac. Depășise viteza legală cu 115 km/h
Un șofer din județul Dolj a fost surprins de radar conducând cu viteză excesivă pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, acesta a depășit viteza legală de depl...
Controlori de trafic aerian din Arad, acuzați că au pus în pericol viața pasagerilor! Cum se apără ROMATSA
Controlorii de trafic aerian din Arad care au fost de serviciu în data de 24 iunie 2023 au fost acuzați de compania Dan Air că au pus în pericol viața...
DSP Arad avertizează populația din zonele afectate de inundații cu privire la apa potabilă
Ca urmare a fenomenelor meteorologice actuale și a inundațiilor cauzate de acestea, Direcția de Sănătate Publică Arad dorește să ofere informații util...
Pagubele produse în zona Brazii și Gurahonț, evaluate de CJSU Arad
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad s-a întrunit astăzi, 26 iunie, pentru a evalua pagubele produse în urma fenomenelor hidrometeorolog...
BAC 2023. Peste 2400 de elevi au susținut proba scrisă la Limba și literatura română
Proba scrisă la Limba și literatura română în cadrul Examenului Național de Bacalaureat pentru absolvenţii claselor a XII-a și a XIII-a s-a desfășurat...
Social-democrații arădeni au votat pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
Deputații PSD Arad, Mihai Fifor și Adrian Alda, împreună cu senatorul PSD Arad Eusebiu Pistru, au votat astăzi în ședința reunită a Parlamentului elim...
Florin Tripa: România și Moldova un pas mai aproape
Un acord de cooperare între comunele Moneasa, Râfov și Cobilea (Rep. Moldova) a fost semnat la sfârșitul săptămânii trecute. „Destinul comun în Uniune...
Rectorul și prorectorul UAV, cetățeni de onoare ai comunei Șiria
Rectorul UAV, Ramona Lile, și Prorectorul UAV, Teodor Cilan, au devenit cetățeni de onoare ai comunei Șiria. Alături de ei, alți doi membri ai comunit...
A d m i t e r e D. P. P. D. 2023- 2024 la UVVG Arad
UVVG Arad anunță o nouă sesiune de admitere D.P.P.D.. Programul de formare psihopedagogică nivelul I și nivelul II al Departamentului pentru Pregătire...
Bărbat OMORÂT de viitură! Victima a fost surprinsă de ape în propria gospodărie
Un bărbat și-a pierdut viața în urma viiturilor care au avut loc astăzi în partea de nord-est a județului. Potrivit autorităților, bărbatul a fost sup...
Apa a făcut PRĂPĂD în două localități din județul Arad. Localnicii, izolați (GALERIE FOTO + VIDEO) – UPDATE
Două localități din județul Arad au fost inundate astăzi în urma unei viituri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad. Localit...
Două ACCIDENTE, sâmbătă, în județul Arad. Patru mașini implicate, cinci persoane afectate
Două accidente rutiere au fost raportate, astăzi, sâmbătă, 24 iunie 2023, în județul Arad. Primul accident a avut loc la orele prânzului, la Vladimire...
Mihai Fifor: „Acord trilateral de cooperare între Pâncota, Glodeni (Republica Moldova) și Vălenii de Munte”
„Salutăm inițiativa excelentă de a aduce România și Moldova un pas mai aproape, prin semnarea Acordului de cooperare între localitatea Pâncota din jud...
Urmările furtunii de azi-noapte: A fost nevoie de intervenția echipajelor ISU Arad
Furtuna de azi-noapte a provocat mai multe pagube în municipiul și județul Arad. În această dimineață, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ...
ACCIDENT cu DOUĂ VICTIME în Arad (FOTO)
Două persoane au ajuns la spital după ce mașina în care e aflau a fost implicată într-un accident rutier pe strada Șiriei din municipiul Arad. „În urm...
ATENȚIE arădeni: circulație întreruptă pe două rute de tramvai
Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că în data de 24 iunie 2023, în intervalul 08:00 – 13:00, ca urmare a unor lucrări de ...
















