Spectacol CARITABIL pentru copiii din familii cu situații materiale grele

Spectacol CARITABIL pentru copiii din familii cu situații materiale grele

Casa de Cultură a oraşului Sebiş va găzdui duminică, 3 decembrie 2017, de la ora 19, spectacolul caritabil „Artă pentru inima românului”, prin care tinerii artiști de pe Valea Crișului Alb vin în sprijinul copiilor ce provin din familii cu situații materiale grele.

După cum afirmă organizatorii, „va fi un spectacol în care muzica ne va conduce de la ascultare spre dans. De asemenea, cartea «Vocea pacientului» își va deschide coperta pentru a cunoaște oameni deosebiți, iar pictura ne va îmbrăca frumos cu bucuria culorii, ca apoi să călătorim în «Povestea cămășii de cânepă»”.

„Să îți amintești că indiferența ta va pune în umbră bucuria copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă, așadar prezența ta contează, căci astfel le vei dărui o bucurie și vei face parte din zâmbetul lor, acel zâmbet ce va ține loc de cel mai frumos mulțumesc. Îmbrățișează sărbătorile de iarnă dar nu uita de cei care au nevoie de sprijinul tău! Lasă-te condus de inimă și nu uita drag român că prezența ta contează!”, menţionează organizatorii.

Cum poți să aduci o astfel de bucurie? Află detalii la email: [email protected] sau pe pagina de facebook: www.facebook.com/tdy.danielioan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.