Start la Programul Rabla Local. Ce documente sunt necesare și care sunt criteriile de eligibilitate

Start la Programul Rabla Local. Ce documente sunt necesare și care sunt criteriile de eligibilitate

S-a dat startul la înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local.

Începând de astăzi, 31 iulie, ora 10, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local.

Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august, ora 16.30 sau până la epuizarea bugetului alocat Municipiului Arad, în limita a 1000 de autovehicule.

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.

Conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită.

În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație.

Un alt aspect important este că persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a Municipiului Arad, unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare și să realizeze înscrierea în aplicație. Precizăm că Primăria Municipiului Arad a încheiat contract de delegare cu Administrația Fondului de Mediu în vederea finanțării acestui program.

După înscriere, AFM va transmite lista cu persoanele fizice înscrise către Primăria Municipiului Arad, iar ulterior, persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne care va fi publicată pe site-ul instituției https://www.primariaarad.ro/.

După semnarea contractului de finanțare cu UAT-ul, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuți din bugetul local).

Beneficiarul stimulentului de casare se angajează conform ghidului de finanțare că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

19 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ participă la Programul Rabla Local. Este vorba despre municipiul Arad, oraşele Sântana şi Sebiş şi comunele Socodor, Frumuşeni, Gurahonţ, Zimandu Nou, Seleuş, Chisindia, Covăsânţ, Ghioroc, Şiria, Hăşmaş, Şicula, Cermei, Petriş, Zădăreni, Cărand şi Mişca.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.