Primaria Municipiului Arad reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru îndepărtarea ţurţurilor şi a zăpezii de pe acoper...
Salubrizarea Aradului, o scurtă poveste a EŞECULUI în care ţap ispăşitor a fost scos doar Retim (FOTO + VIDEO)
Cu toţii suntem de acord că salubrizarea Aradului lasă de dorit. Atât cea stradală, cât şi cea menajeră. Cauzele sunt multiple şi am încercat să le de...
Peste 4.000 de GOSPODĂRII din județul ARAD, în continuare fără CURENT ELECTRIC
Peste 4.000 de gospodării din 20 localități arădene sunt în continuare fără curent electric. Un număr de 99 de echipe ale E-Distribuție și ale contrac...
ACCIDENT în ALFA! A fost implicat și un TRAMVAI
Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp, în cartierul arădean Alfa. Potrivit primelor informații, un tramvai s-a tamponat cu un autoturism. Nu s-...
Cine este PRIMUL ARTIST confirmat la Arad Open Air 2019 și cine se mai află „pe listă” în urma voturilor
Arad Open Air este un festival dedicat tuturor iubitorilor de muzică. O aventură de neuitat a îmbinat de fiecare dată, zone muzicale variate precum, m...
Cei mai creativi elevi, premiați în cadrul proiectului educațional „Asta Vreau Eu!”, organizat de ITM Arad (GALERIE FOTO)
La Școala Gimnazială din comuna Vladimirescu a avut loc întâlnirea de bilanț în cadrul proiectului educațional AVE – „Asta Vreau Eu!” desfășurat de I...
Autoritățile au luat măsuri în urma sesizărilor trimise de USR Arad privind cantina Azoma, devenită un pericol public
Autoritățile au inițiat primele măsuri care să conducă la igienizarea clădirii fostei cantine a întreprinderii Azoma, din cartierul Sânnicolau Mic, în...
Anul teatral se încheie: Să înceapă luna plină, „Luna plină de teatru”
Câteva zile și… două premiere, atât ne mai desparte de finalul lui 2018 pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Un an plin care prevestește o… ...
Florin Tripa: Nepăsarea Enel poate genera o problemă de siguranţă naţională!
Deputatul social-democrat Florin Tripa somează conducerea companiei Enel să intervină cu toate capacităţile de operare disponibile pentru remedierea s...
Aproape 7000 de gospodării sunt, în continuare, ÎN BEZNĂ! Disperare: Oamenilor li se strică porcii tăiaţi şi băgaţi la congelator (UPDATE)
Aproape 7000 de clienţi din judeţul Arad sunt, în continuare, nealimentaţi cu energie electrică în urma defecţiunilor cauzate de căderile de zăpadă. C...
Mai multe ZILE LIBERE de Sărbători, pentru bugetari! Anunțul făcut de ITM Arad
ITM Arad a dat publicității un anunț cu privire la zilele libere de care se vor bucura angajații din cadrul instituțiilor publice. Având în vedere pre...
Scandalul RO – numerelor auto din Italia – cum este la nemți și ce prevede directiva UE
Aplicarea, din 4 decembrie, a noului cod rutier din Italia a stârnit scandal. Italienii limitează circulația mașinilor înmatriculate în străinătate de...
Un NOU PARTID POLITIC vrea să ofere țării o alternativă. Există deja un Grup de Inițiativă Județeană și în ARAD!
Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii – pe scurt, PLUS – a fost lansat sâmbătă, 15 decembrie la Cluj Napoca de către Dacian Cioloș și ...
Senatorul Ioan Cristina cere radierea din PNL a trei consilieri locali
Senatorul liberal Ioan Cristina se declară solidar cu organizaţia PNL Tîrnova şi susţine radierea din partid a trei consilieri locali comunali pe moti...
Arădean, arestat preventiv pentru TRAFIC DE DROGURI
Un arădean a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri, după ce în urma unei percheziții polițiștii au găsit în casa acestuia peste un kilogram ...
Îmbunătățiri semnificative față de anii trecuți! Ce găsiți la Târgul de Iarnă din orașul nostru (GALERIE FOTO)
Dacă în anii precedenți Târgul de Iarnă din Arad nu a fost pe gustul multora, ba din cauza locației, ba din cauza produselor comercializate, acum se p...
Dorel Căprar: „Primăriile din județul Arad au primit alte 4,7 milioane de lei din partea Guvernului“
Guvernul României a adoptat, în ultima ședință, o Hotărâre prin care se alocă noi sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru...
Mii de familii din județul Arad, în FRIG și BEZNĂ! Bilanțul localităților rămase fără curent electric a ajuns la 41 (UPDATE)
Zeci de localități din județul Arad continuă să fie lipsite de alimentare cu energie electrică, mii de familii având de suferit de pe urma acestui luc...
Senatorul arădean Mihai Fifor, ales președinte al Consiliului Național al PSD
Senatorul social-democrat de Arad Mihai Fifor a fost ales ieri, cu unanimitate de voturi, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Organismul va ave...
USR: Liviu Dragnea anunță reinstaurarea dictaturii în România. O dictatură a corupților
Cei de la USR Arad susțin că este revoltător că tocmai pe 16 decembrie, ziua în care i-am comemorat pe eroii de la Timișoara, primii care au avut cura...
Un drum județean rămâne ÎNCHIS CIRCULAȚIEI rutiere
Ca urmare a căderilor de zăpadă, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost prezentată situația operativă din județul Arad. Astfel, a rei...
Cursuri SUSPENDATE în ZECI de ȘCOLI din județul Arad! Lista localităților în care elevii vor sta acasă
Întrunit la Prefectură, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat decizia suspendării cursurilor în zeci de școli din județul Arad, pentru ...
NEWS ALERT/ Zăpada bagă autorităţile în şedinţă! Se întruneşte Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Căderile de zăpadă din ultimele două zile au determinat convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile se reunesc, astăzi, p...
Stare de CRIZĂ: Zeci de localități au rămas FĂRĂ CURENT ELECTRIC
Nu mai puțin de 33 de localități din județul Arad au rămas fără curent electric, din cauza condițiilor meteo. „Din cauza condiţiilor meteo deosebite (...
Peste 150 de călători, BLOCAȚI ÎN TRENURI în județul Arad
Aproximativ 160 de călători sunt blocați în trenuri, în județul Arad, pe Valea Mureșului. Potrivit unei informări date publicității de CFR, din cauza ...
















