Două persoane au decedat iar alte şase au fost rănite în această dimineaţă în urma unui grav accident rutier ce a avut loc pe DN7, între Arad şi Deva....
Fumatul ar putea fi INTERZIS COMPLET în instituţiile publice din România
Fumatul ar putea fi interzis complet în instituțiile publice, la propunerea mai multor senatori PSD. Potrivit Legii 349/2002 pentru prevenirea şi comb...
S-a deschis cel mai mare ştrand cu apă sărată din România. AFLĂ DETALII!
Cel mai mare ştrand cu apă sărată din România a fost deschis la Praid (jud. Harghita). Acesta are o suprafaţă de aproximativ 5.200 de metri pătraţi, i...
IOHANNIS, ales PREȘEDINTE la Congresul PNL. FUZIUNEA cu PDL, aprobată. Doi candidați la prezidențiale!
Liberalii și-au ales preşedintele şi pe cei 31 de vicepreşedinţi, în cadrul Congresului partidului, desfășurat vineri și sâmbătă, la București. Struct...
AVERTISMENT ŞOCANT al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: REVIN BOLILE de acum 40 de ani!!!
Victor Olsavszky, reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat vineri, la Bucureşti, că încălzirea globală face ca boli dispăru...
Traian Băsescu, AMENDAT pentru DISCRIMINAREA RROMILOR
Traian Băsescu a pierdut procesul împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și are de plătit o amendă de 600 de lei pentru...
NOUA LEGE a Cimitirelor şi Serviciilor Funerare prevede ca MORMINTELE NEÎNGRIJITE să fie CONFISCATE. Cum va fi posibil acest lucru?!
Noua Lege a Cimitirelor şi Serviciilor Funerare, votată în Parlament, prevede sancțiuni drastice pentru cei care nu îşi îngrijesc locul de veci. Astfe...
Pentru industrie şi pentru toţi marii consumatori este o veste foarte bună. Află despre ce este vorba!
Consumatorii industriali de energie electrică iau o guriţă de oxigen. Electricitatea plătită de consumatorii industriali va scădea cu 3% în medie de l...
România deţine, ÎNCĂ, o suprafaţă de 218.493 de hectare de PĂDURE VIRGINĂ de fag
Membrii Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO au participat marţi, 24.06.2014, la o reuniune cu repre...
Parlamentul A VOTAT pentru DEMISIA lui Băsescu!
Parlamentul a adoptat, miercuri, declaraţia prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care este implicat fratele...
Dacă ți-ai programat nunta într-o zi de sâmbătă, TE INTERESEAZĂ! Biserica îți poate schimba planurile?! Ce spune Patriarhia Română?
Biserica Ortodoxă Română ar putea să interzică oficierea cununiilor religioase în zilele de sâmbătă, pe motiv că ceremoniile religioase de cununie sun...
Ponta îl reclamă pe Băsescu la CCR pe tema reprezentării României la Consiliul European
Premierul Victor Ponta a sesizat Curtea Constituţională, reclamând un conflict instituţional cu preşedinţia, după ce Traian Băsescu nu l-a lăsat să re...
Marți sărbătorim SÂNZIENELE. Ce e bine să faci în această noapte?
Sânzienele se sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească ca zânele rele din clasa ielelor, sinonime cu Drăgaicele. Sânzienele a...
Ginerele lui Traian Băsescu, URMĂRIT PENAL pentru fals și înșelăciune
Ginerele președintelui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, care s-a căsătorit de curând cu fiica cea mare a acestuia, Ioana Băsescu, este urmărit pe...
Parlamentul se va reuni miercuri pentru a cere DEMISIA PREȘEDINTELUI Băsescu
Parlamentul se va reuni, miercuri, pentru a vota o declaraţie politică prin care se va cere demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu. Victor P...
Traian Băsescu: „Nu am primit nici un ban și nici un bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial”
Invitat la Realitatea TV, preşedintele României, Traian Băsescu, a negat că ar fi primit bani de la fratele său pentru a interveni în dosarul lui Sand...
Laszlo Tokes rămâne fără Ordinul Steaua României, care i-a fost retras
Laszlo Tokes a rămas fără Ordinul Steaua României, în urma unei decizii a justiţiei, pronunţată vineri. Aceasta nu este definitivă, putând fi atacată ...
Mircea Băsescu, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile!
Instanța s-a pronunțat în această seară în cazul lui Mircea Băsescu şi al intermediarului şpăgii, Marian Căpăţână, cei doi primind mandate de arestare...
Soția lui Mircea Băsescu: „Soţul meu e cinstit! Preşedintele nu a vorbit ca un frate”
Cumnata președintelui, Doinița Băsescu susţine că soţul său este „cinstit”, iar declaraţiile de joi ale lui Traian Băsescu au fost făcute din postura ...
Fratele preşedintelui Traian Băsescu a fost REŢINUT! Procurorii DNA cer ARESTAREA sa pe 30 de zile
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii pena...
MIRCEA BĂSESCU, acuzat de ŞANTAJ. PONTA cere DEMISIA lui Traian Băsescu
Fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu este implicat într-un scandal monstru, cu interlopi şi procurori DNA. Antena 3 a făcut publice, m...
ANI cere INVALIDAREA mandatului de europarlamentar al lui MIRCEA DIACONU
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a contestat în justiţie calitatea lui Mircea Diaconu de membru în Parlamentul European. Contestaţia a fost depu...
CAZUL ELODIA, la final: Cioacă a fost CONDAMNAT la 15 ani de ÎNCHISOARE!
Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea Elodiei Ghinescu. Sentinţa a fo...
Televiziunile naţionale, OBLIGATE să traducă mimico-gestual programele de importanţă majoră
Persoanele cu deficiențe de auz vor beneficia de interpretarea integrală, în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron, a programelor de „import...
Locuitorii unui sat din România sunt în stare de ŞOC! E INVAZIE!
Zeci de şerpi au fost găsiţi în pereţii exteriori ai unei case vechi, aflată la poalele unui deal din satul Secăşeni, comuna Ticvaniu Mare (județul Ca...
















