PNL încearcă să manipuleze opinia publică, prezentând aprobarea de către Parlament a numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu ca şef al Serviciului de Infor...
Constantin Traian Igaș participă la sesiunea anuală a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO
Senatorul Constantin Traian Igaș, președinte al Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, a dat curs invitației...
Mihai-Răzvan Ungureanu este noul ȘEF al SIE
Mihai-Răzvan Ungureanu, senator de Arad, este noul director al Serviciului de Informații Externe (SIE). Parlamentul a acceptat, marţi, propunerea preş...
Număr RECORD de înscrieri la Școala de Vară și la Grădinița Culturală
Educația și formarea reprezintă o prioritate în cadrul activităților desfășurate cu succes în ultimii ani la Centrul Cultural Județean Arad, menţionea...
Salariile personalului nedidactic, MAJORATE cu 12%
În şedinţa de Guvern de azi, a fost aprobată majorarea salariilor personalului nedidactic cu 12%, începând cu 1 august. Decizia este legată de aplicar...
Autostrada Arad – Pecica, inaugurată în 11 iulie!
Aradul va fi legat prin autostradă de occident începând cel mai probabil cu 11 iulie. Atunci va fi inaugurat segmentul de autostradă Arad – Pecica şi ...
Doi bărbaţi REŢINUŢI pentru efectuarea de operaţiuni financiare FRAUDULOASE
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au identificat şi reţinut doi bărbaţi, bănuiţi de efectuarea de operaţiuni financ...
Rezultate finale, după contestații, la Evaluarea Națională 2015
Conform calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale 2015, azi, 30.06.2015, s-au afișat rezultatele finale, după recorectarea lucrărilor ale căro...
Adrian Ţolea – „Ponta Turcitul – Și-a dat țara pentru un genunchi”
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că premierul Victor Ponta „și-a dat țara pentru un...
SALARIUL MINIM brut CREȘTE începând de miercuri
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat va creşte începând cu 1 iulie, de la 975 de lei la 1.050 de lei. De această majorare vor beneficia aproap...
O ICOANĂ a părintelui Arsenie Boca PLÂNGE de mai multe zile într-o comună din judeţul Arad (UPDATE)
O icoană a părintelui Arsenie Boca plânge de mai multe zile în casa unei familii din comuna Semlac. Minunea a atras la faţa locului sute de credincioş...
Seminar despre programe naționale de finanțare a IMM-urilor, la Camera de Comerţ
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad în parteneriat cu Oficiul Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație Timișoara invită mediul ...
Începe NEBUNIA la lacul de la Ghioroc: SUMMER FEST a ajuns la cea de a V-a ediţie
Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu” (LSUAV) din Arad şi Uniunea Studenţilor din România, în parteneriat cu Primăria Comunei Ghioroc, inv...
ATENȚIE PĂRINȚI! Acest COPIL de 4 ani A MURIT din cauza unui CONDIMENT pe care ÎL AVEM CU TOȚII în bucătărie
Un băieţel de 4 ani din statul american Kentuky a murit după ce a mâncat unul dintre cele mai banale condimente din lume. Matthew-Radar obișnuia să se...
Maia Morgenstern vine miercuri la Arad, într-un spectacol al unui laureat al premiului Nobel
Primul spectacol de teatru al celei de a treia stagiuni estivale a Teatrului de Vară Ethos va avea loc miercuri, 1 iulie 2015, cu o distribuţie de exc...
A fost LANSATĂ licitaţia pentru realizarea primei PARCĂRI SUBTERANE din oraş
Primăria Municipiului Arad a lansat licitația pentru realizarea primei parcări subterane din oraș, sub Piața Avram Iancu. Conform deciziei Consiliului...
Paris Hilton, la un pas de PRĂBUȘIRE CU AVIONUL. Imagini ȘOCANTE din interiorul aeronavei!
Paris Hilton, moștenitoarea lanțului de hoteluri Hilton și cunoscută vedetă de la Hollywood, a trecut prin cea mai traumatizantă experiență a vieții e...
DECIZIE luată de Guvern pentru ROMÂNII DIN DIASPORA
Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) organizează – în perioada 30 iuni...
Organizarea şi desfăşurarea probei scrise la limba şi literatura română
Conform Calendarului de desfăşurare a examenului de bacalaureat naţional, astăzi, 29.06.2015, au început probele scrise din cadrul examenului de bacal...
Accident SPECTACULOS în Belgia: Un AUTOCAR PLIN cu elevi s-a PRĂBUȘIT de pe un pod
Un autocar ce transporta 34 de elevi, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, de la Școala Brentwood din Essex (Marea Britanie) s-a răsturnat pe autost...
Bărbat arestat preventiv pentru FURT CALIFICAT
Poliţiştii de la Poliţia oraşului Ineu au depistat şi reţinut un bărbat, bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuinţă şi de efectuarea de operaţiuni...
Claudia Boghicevici: Politicile sociale și politicile în domeniul sănătății vor fi tot timpul corelate
Deputatul PNL Claudia Boghicevici a participat la sfârșitul săptămânii trecute la Programul de excelență în Politică – Cursul de Politici Social...
Felicia Filip a deschis stagiunea 2015 a Teatrului de Vară Ethos, din Arad (GALERIE FOTO)
Cea de a treia Stagiune Estivală a Teatrului de Vară Ethos, din Arad, a fost deschisă duminică seara cu o Gală de Operetă, ai cărei protagoniști au fo...
Încă un ACCIDENT pe DN 7. A dat cu pâinea în gunoi!
Un microbuz de transport pâine a intrat în această dimineaţă, puţin înainte de ora 8, în spatele unei maşini de gunoi. Evenimentul rutier a avut loc p...
Ce lovitură pregăteşte mall-ul Galeria!
Locul lăsat liber de Cora la Galeria Arad ar putea fi ocupat în curând, zice gura lumii. Astfel, unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri d...
















